Cum Beckenbauer a devenit creierul, curajul și viziunea lui Bayern Munchen

Este joi, 22 mai 2008, la orele mici ale dimineții, în zona VIP de pe stadionul Luzhniki din Moscova, la scurt timp după ce Manchester United a câștigat UEFA Champions League la penalty-uri.Sunt cu cea mai recentă copie aCampionirevistă în mână, încercând să-mi fac curaj să-l rog pe Franz Beckenbauer, care este adânc în conversație la o masă din apropiere, să autografe coperta.

După câteva minute, se face o pauză și, profitând de momentul, îmi cer scuze pentru întrerupere și cer semnătura lui Beckenbauer.„Desigur,” încuviințează el, luând cu bunăvoință stiloul și revista oferite.În timp ce semnează, îl întreb ce părere a avut despre meci.Face o pauză, apoi ciupește aerul cu mâna dreaptă pentru a transmite marginea subțire a victoriei lui United.

La acea vreme, gestul părea doar o piesă de expertiză minunat de concisă.Mai târziu, mi-am dat seama că Beckenbauer și-a petrecut o mare parte a carierei trăind în acele margini.

Steagul unui tușier îi ajutase să-și slăbească speranțele de a câștiga Cupa Mondială de la Wembley în 1966. Patru ani mai târziu, chiar dacă a rămas pe teren cu brațul dislocat în praștie, Germania de Vest a pierdut în continuare cea mai mare semifinală de Cupă Mondială dintre toate. -timp, prin golul impar din sapte, catre Italia.

Asta nu s-ar putea întâmpla niciodată, dar celebra fotografie a lui cu brațul legat la piept – și-a fracturat clavicula – este dovada emblematică că cu Beckenbauer a existat curaj în spatele eleganței.

Chiar și în 1974, anul în care a câștigat Cupa Europei și Cupa Mondială, succesele lui Beckenbauer nu erau obișnuite.Împotriva Atletico Madrid, Bayern a fost la un minut de la înfrângere înainte ca Georg Schwarzenbeck să egaleze – stabilind o reluare pe care Roten a câștigat-o cu 4-0.

În finala Cupei Mondiale, echipa lui Beckenbauer abia a fost în joc timp de 20 de minute, penalty-ul lui Johan Neeskens i-a adus genialului Oranje în avantaj.Un pic mai multă concentrare clinică din partea olandezilor ar fi putut sigila rezultatul înainte ca Paul Breitner să egaleze de pe loc în minutul 25.Chiar și ca antrenor, triumful său la Cupa Mondială din 1990 a datorat mult ineptitudinii Angliei de la locul de la Torino.

Vicisitudinile destinului i-au dezechilibrat sau amărât pe mulți fotbaliști, dar în fața gemenilor impostori ai triumfului și dezastrului ai lui Kipling, equanimitatea elegantă a lui Beckenbauer rămâne remarcabilă.Chiar și Brian Clough a fost emoționat să spună despre el: „L-am văzut odată pe Franz Beckenbauer intrând într-un restaurant și a făcut-o în același mod în care a jucat fotbal: cu clasă și autoritate”.

Un mod de a privi istoria fotbalului este o luptă continuă, de nerezolvat, pentru autoritate și influență între jucători și antrenori.Începând cu anii 1930, antrenorii au avut invariabil avantajul, dar Beckenbauer este unul dintre puinții fotbaliști care au schimbat cu adevărat modul în care se joacă.

Deși nu a savurat niciodată cu adevărat viața în pirogă – acceptând să antreneze Germania de Vest, Marsilia și Bayern parțial pentru că se simțea obligat să ajute instituțiile la care ținea – s-a dovedit foarte repede un antrenor priceput pe teren.

În 1967, Bayern a câștigat primul lor trofeu european, Cupa Cupelor.Roten progresa cu siguranță – când s-a format Bundesliga în 1963, ei fuseseră prea lipsiți de importanță pentru a fi invitați să se alăture – dar Beckenbauer a putut vedea că era nevoie de o schimbare.Sub antrenorul lor vizionar Zlatko Cajkovski, Bayern a fost puțin prea cavaler.Dacă ar fi să câștige Bundesliga – și să aibă o șansă la Cupa Europei – trebuia să devină mai eficienți.

Asta nu avea să se întâmple sub iugoslav, care a părăsit clubul un an mai târziu.Între 1974 și 1976, Bayern a devenit a treia echipă care a câștigat trei cupe europene succesive.Deși înaltul lui Roten a fost atins sub conducerea lui Dettmar Cramer și Udo Lattek, ați putea spune că Beckenbauer, regizorul piesei în rolul măturătorului, a fost adevăratul arhitect al acelei epoci de aur.

Atat de influent a fost Beckenbauer ca libero, incat fotbalul german a ramas din punct de vedere tactic in sclavul legendei sale mult dupa ce si-a agatat ghetele in 1983. Chiar si in 1996, cand Germania a devenit campioana europeana, cel mai influent jucator al lor a fost maturatorul Matthias Sammer.Abia până când Rudi Voller a preluat conducerea, după un Euro 2000 dezastruos, Mannschaft a comis în sfârșit erezie tactică – în termeni germani – și a abandonat măturatorul.

Ca tânăr jucător, Beckenbauer a fost un pasionat cu discernământ al lui Giacinto Facchetti, probabil cel mai mare fundaș ofensiv din lume în anii 1960.După cum a notat Brian Glanville în a luipaznicnecrolog pentru idolul italian, „Urmând incursiunile spectaculoase ale lui Facchetti de la fundașul stâng, șuturile sale fulgerătoare cu piciorul drept, Beckenbauer s-a întrebat de ce el, ca libero și măturător, nu ar trebui să atace dintr-un rol mai central.A făcut-o, iar fotbalul total s-a născut la Bayern Munchen.”

Ultimul punct al lui Glanville este controversat.Beckenbauer nu a făcut niciodată afirmații atât de grandioase în numele său.Cu toate acestea, ca cineva care s-a gândit mult la joc, a avut propria sa interpretare intrigantă asupra fotbalului total, spunând odată: „Se datorează mai mult elementului surpriză decât oricărei formule magice.Olandezii s-au descurcat atât de mult pentru că opoziţia nu a putut niciodată să-şi dea seama cu ce tactici se confruntă.Nu a existat deloc tactici, doar jucători geniali cu mingea.”

Cu alte cuvinte, în argumentul recurent asupra influenței respective a antrenorilor și jucătorilor în dezvoltarea jocului, Beckenbauer este convins că, în ciuda a ceea ce ar putea sugera școala hipsterilor de fotbal a istoriei, fotbalul total îi datora mult mai mult lui Johan Cruyff decât lui Rinus. Michels.

Osvaldo Ardiles a spus că cel mai mare fotbalist viu al Germaniei a fost un lider care a jucat un fotbal extraordinar.Zilele de glorie ale lui Beckenbauer sunt o amintire amețitoare a unei epoci în care antrenorii nu erau toți micromanageri dictatoriali, iar jucătorii puteau fi și ei lideri.

Nu că stilul lui a convins pe toată lumea.În două perioade la New York Cosmos, piesa lui a fost prea cerebrală pentru unul dintre directorii care s-au plâns unui servitor: „Spune-i lui Kraut să-și ia fundul în față – nu plătim un milion pentru ca un tip să stea în apărare. .”

În cele din urmă, vă vom recomanda produse legate de fotbal de la compania noastră.